Vară atipică în relația consumatori-bănci: cu 50% mai multe cereri și cu 60% mai multe negocieri în cadrul CSALB
De Expert News - 30-08-2024
În lunile de vară consumatorii au trimis către Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB) cu 50% mai multe cereri decât în perioada similară din anul anterior, iar numărul negocierilor dintre consumatori și bănci este cu 60% mai mare decât în lunile iunie, iulie și august din 2023.
Potrivit unui comunicat al CSALB, în prima săptămână din luna august consumatorii au trimis 114 cereri de negociere cu băncile, al doilea cel mai mare număr de cereri săptămânale din acest an (recordul este de 115 cereri în săptămâna 18-22 martie). Tot în luna august, s-a înregistrat cel mai mare număr de dosare constituite într-o săptămână, de la înființarea CSALB. Astfel, băncile au acceptat 34 de negocieri în perioada 19-23 august. Aproximativ 2.500 de cereri au trimis consumatorii de la începutul anului și s-au derulat până în prezent 720 de negocieri.
În cele mai multe cazuri consumatorii au solicitat băncilor: restituirea unor sume percepute în trecut sub formă de comisioane; soluționarea amiabilă a litigiilor aflate pe rolul instanțelor; ajutorul instituției financiare în cazurile de fraudă și înșelăciune în care au căzut victime consumatorii.
Florica O. din Craiova spune: “Am contractat un credit de 18.000 de lei pentru care reclam majorarea nejustificată a dobânzii variabile și comisioanele încasate de bancă, precum comisionul de acordare credit, de administrare și de urmărire riscuri. Solicit 2.000 de lei, reprezentând sumele încasate în temeiul acestor comisioane”. Soluție acceptată de părți în cadrul CSALB: Banca acordă o despăgubire totală de 920 de euro și va transfera echivalentul în lei în contul indicat de consumator.
CSALB este o entitate înființată ca urmare a unei Directive europene și intermediază gratuit și în mai puțin de trei luni negocierea dintre consumatori și bănci sau IFN-uri pentru contractele aflate în derulare.
Sursa foto
CSALB
Nu pierdeți:
Costul orar al forței de muncă a scăzut cu 0,82% în trimestrul III 2025 față de trimestrul II, arată Institutul Național de Statistică. Datele sunt în formă ajustată după numărul zilelor lucrătoare.
Bucureștiul este cuprins de lumina și magia de sărbători: peste 7 milioane de LED-uri pun în evidență decorațiunile de Crăciun. Acestea vor străluci pe principalele artere și în zonele centrale, creând un decor spectaculos pentru bucureșteni și vizitatori.
DJ101J, drumul care leagă localitatea Grădiștea de Mănăstirea Sf. Nicolae Sitaru, a fost finalizat, per ansamblu, în proporție de 70 la sută. Lucrările la partea carosabilă sunt, la această dată, la stadiul de 90 la sută, arată un comunicat al CJ Ilfov.
O decizie a Parlamentului European va consolida industria de apărare a UE, va promova achiziții publice comune la nivel european, va intensifica producția și va crește sprijinul pentru Ucraina.