Primul zbor al unui pilot român, în cadrul Centrului European de Instruire F-16
De Expert News - 18-01-2024
Primul zbor al unui pilot român instruit în cadrul Centrului European de Instruire F-16, cu o aeronavă F-16 pusă la dispoziție de Forțele Aeriene Regale ale Țărilor de Jos, împreună cu un instructor aparținând companiei Lockheed Martin, a avut loc în 15 ianuarie.
Potrivit unui comunicat al Ministerului Apărării Naționale, în prezent, șapte piloți români efectuează pregătirea teoretică și practică în cadrul Centrului European de Instruire, dar și la simulatorul F-16 aparținând Forțelor Aeriene Române. Aceștia vor continua instruirea până la atingerea nivelului “Pregătit Pentru Misiune”.
Centrul este un hub internațional pentru instruirea piloților de aeronave F-16 și facilitează creșterea interoperabilității dintre aliați. Totodată, acesta contribuie la crearea unor standarde operaționale comune și la întărirea capacității Alianței Nord-Atlantice de a face față provocărilor complexe din regiunea Mării Negre și din Europa de Est.
Conform acordului de colaborare, ministerul român al apărării pune la dispoziție Baza 86 Aeriană “Locotenent Aviator Gheorghe Mociorniță” din Fetești, facilitățile de instruire și sprijinul națiunii-gazdă, Forțele Aeriene Regale ale Țărilor de Jos pun la dispoziție aeronave F-16, iar Compania Lockheed Martin asigură instructorii și mentenanța. Deocamdată, piloții români sunt singurii care se pregătesc în cadrul Centrului European de Instruire F-16.
Sursa foto
MApN
Sursa video
MApN
Nu pierdeți:
ROMARM, cea mai mare companie din industria de apărare, începe să își aducă o contribuție importantă la economia națională, într-o perioadă în care deficitul României, cel mai mare din Uniunea Europeană, trebuie redus drastic, pentru ca Bucureștiul să îți poată respecta angajamentele față de partenerii externi.
Începe lupta pentru Primăria Capitalei. După luni de ezitări, Guvernul a stabilit data de 7 decembrie pentru alegerile locale anticipate din București. Scrutinul este organizat după ce fostul primar general Nicușor Dan a fost ales președinte al României.
Produse cu termenul depășit, carne fără informare corectă și magazine fără autorizație. Sunt doar câteva dintre neregulile descoperite de Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) în urma unei noi serii de controale desfășurate la nivel național.
Sindicaliștii din mai multe domenii, precum Educație, Sănătate sau Poliție, au ieșit în stradă din cauza salariului minim și a măsurilor de austeritate.