Primarul Sloboziei, Dragoș Soare, găsește soluții pentru infrastructura urbană. Mai multe parcări, costuri reduse
De Expert News - 28-03-2024
Numărul tot mai mare de mașini din orașe determină administrațiile locale să ia măsuri, pe termen lung. Am mers la Slobozia, pentru a vedea ce soluții a găsit edilul Dragoș Soare.
Municipiul din inima Bărăganului este în plină dezvoltare, peste tot se lucrează iar proiectele nu lipsesc. În privința parcărilor, există deja proiecte transformate în realitate, duse la bun sfârșit de primarul Dragoș Soare și echipa sa.
“Noi în ultimii cinci ani de zile am avut o creștere cu 25% a numărului de mașini, respectiv avem 25.000 de mașini la 50.000 de locuitori. Vă dați seama că această presiune trebuie descărcată cumva și undeva. Și atunci, și cu echipele de la urbanism, și cu echipa ADP am identificat spații peste tot în oraș, astfel încât să oferim spații de parcare salubre, spații de parcare facile, în zone din cartiere, zone centrale”, explică Dragoș Soare.
Practic, dacă există determinare, pot exista și soluții pentru infrastructura urbană. La Slobozia, au fost identificate spații libere, transformate în timp rapid în parcări, spune primarul Dragoș Soare.
“Am luat decizia și am înființat această parcare, suntem în centrul orașului, o parcare de 45 de locuri, care a degrevat efectiv foarte multe zone și a oferit posibilitatea celor care vin în centru, la instituții, la bănci, și să petreacă timp în centru să poată parca într-un mod civilizat și păzit, pentru că o să avem în perioada următoare instalate și camerele de luat vederi și noul iluminat”, mai arată edilul Sloboziei.
Potrivit acestuia, soluțiile se pot găsi chiar și cu costuri mici pentru comunitate. “Ca să vă fac o evaluare, noi am creat 45 de locuri de parcare cu o sumă infimă, versus 90 de locuri de parcare, cu zece milioane de euro, care sunt nefuncționale, pe care vechea administrație a încercat să le ofere orașului, o parcare, din punctul meu de vedere, un proiect ratat, o problemă mare în mentalul colectiv și o sumă enormă cheltuită fără nicun fel de rezultat. Iată că noi, cu sume foarte, foarte mici și cu un management optimizat am reușit să găsim soluții și așa am găsit și vom găsi și în celelalte zone pe care le mai avem de rezolvat”, precizează Dragoș Soare.
Înființarea de parcări nu exclude însă creșterea spațiului verde, mai multe proiecte în acest sens fiind în plină desfășurare, la Slobozia.
Nu pierdeți:
ROMARM, cea mai mare companie din industria de apărare, începe să își aducă o contribuție importantă la economia națională, într-o perioadă în care deficitul României, cel mai mare din Uniunea Europeană, trebuie redus drastic, pentru ca Bucureștiul să îți poată respecta angajamentele față de partenerii externi.
Începe lupta pentru Primăria Capitalei. După luni de ezitări, Guvernul a stabilit data de 7 decembrie pentru alegerile locale anticipate din București. Scrutinul este organizat după ce fostul primar general Nicușor Dan a fost ales președinte al României.
Produse cu termenul depășit, carne fără informare corectă și magazine fără autorizație. Sunt doar câteva dintre neregulile descoperite de Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) în urma unei noi serii de controale desfășurate la nivel național.
Sindicaliștii din mai multe domenii, precum Educație, Sănătate sau Poliție, au ieșit în stradă din cauza salariului minim și a măsurilor de austeritate.