Nou pachet de sprijin pentru românii sinistrați din Neamț și Suceava

De Expert News - 04-08-2025

Guvernul României anunță că acționează în regim de urgență pentru a remedia efectele severe ale inundațiilor care au afectat județele Neamț și Suceava.

În județul Neamț, eforturile sunt concentrate pe curățarea lacului Izvorul Muntelui, unde s-au acumulat cantități masive de aluviuni, deșeuri și bușteni transportați de viituri. Până în prezent, au fost extrase aproximativ 100 metri cubi de masă lemnoasă. 

În paralel, se desfășoară acțiuni complexe de evaluare a pagubelor provocate de inundații, realizate de către echipe specializate. În județul Neamț, evaluarea este într-un stadiu avansat.

Evaluările vizează atât locuințele și gospodăriile afectate, cât și infrastructura publică – drumuri, poduri și podețe. Ca urmare a solicitărilor din teren, prin intermediul Comitetului Național pentru Situații de Urgență, vor fi trimise suplimentar 30 de containere de locuit în zona Broșteni–Neagra, pe lângă cele 20 deja distribuite, pentru a asigura adăpost familiilor ale căror locuințe au fost distruse.

Până în prezent, Guvernul României a alocat două pachete de sprijin constând în alimente, containere de locuit și ajutoare financiare pentru sinistrați iar până la finalul acestei săptămâni, vor fi finalizate evaluările, iar în cursul săptămânii viitoare, Guvernul va adopta cel de-al treilea pachet de sprijin destinat comunităților afectate. 

Sursa foto

MAI

Nu pierdeți:

De Expert News - 04-11-2025

ROMARM, cea mai mare companie din industria de apărare, începe să își aducă o contribuție importantă la economia națională, într-o perioadă în care deficitul României, cel mai mare din Uniunea Europeană, trebuie redus drastic, pentru ca Bucureștiul să îți poată respecta angajamentele față de partenerii externi.

ACTUALITATEPreviziuni

De Expert News - 02-11-2025

Începe lupta pentru Primăria Capitalei. După luni de ezitări, Guvernul a stabilit data de 7 decembrie pentru alegerile locale anticipate din București. Scrutinul este organizat după ce fostul primar general Nicușor Dan a fost ales președinte al României. 

ACTUALITATEPOLITICĂLa zi

De Expert News - 31-10-2025

Produse cu termenul depășit, carne fără informare corectă și magazine fără autorizație. Sunt doar câteva dintre neregulile descoperite de Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) în urma unei noi serii de controale desfășurate la nivel național.

ACTUALITATESănătate

De Expert News - 29-10-2025

Sindicaliștii din mai multe domenii, precum Educație, Sănătate sau Poliție, au ieșit în stradă din cauza salariului minim și a măsurilor de austeritate.

ACTUALITATESocietate