În lumea fără Meta, ce șanse pentru dialogul real?

Într-o lume cu războaie, secete, foamete și nedreptăți sociale, problema cea mai gravă este când rețelele sociale nu mai pot fi accesate. Omenirea și-a pierdut reperele importante și a stabilit altele strâns legate de compania Meta. Să trăiești fără Facebook, Instagram, Tiktok sau ciudatul X (ex-Twitter) pare imposibil, dar este oare așa?

Ca simbolistică, meta înseamnă dincolo, polimer, prima nevastă a regelui grec Aegeus si prin adaptare final, poartă de fotbal, linie de sosire sau un râu, o localitate și alte mărunțișuri locale ca piatra de hotar în Transilvania. Că Mark Zuckerberg a definit meta ca metavers un concept provenit din lumea sf (cel puțin până acum), dar pe care nu a reușit să-l lege de alt simbol decât cel al infinitului este doar rețeta care încearcă să vândă povestea.

Cât privește X-Twitter, aici deja situația e caraghioasă: a luat din matematică simbolul necunoscutei și l-a atribuit unei rețele cunoscute mai ales pentru mesajele sociale, politice, de business și care era practic un canal oficial de comunicare pentru tot felul de entități juridice și politice.

Așadar, toată lumea este legată într-un fel sau altul la rețele sociale, dar ce fac oamenii când aceste rețele se blochează? Asta s-a întâmplat ieri cu Meta. Aproape o oră și jumătate Facebook, Instagram și Messenger au fost inutilizabile și oamenii au înnebunit. Ce determină aceste reacții disperate  similare cu tragedii reale resimțite de om?

Probabil, pierderea contactului cu o realitate virtuală care înlocuiește relațiile umane, sociale, culturale, informative. Omul are nevoie de  socializare, are nevoie de informații, are nevoie să pară că este în contact cu lumea și acum o face exclusiv pe rețele sociale.

Acolo se expune, acolo răspunde, dă hate, se laudă, îi caută pe cei de care are nevoie, se informează, așa ține legătura cu familia. Mergi cu metroul, autobuzul, intri în cafenele, restaurante, mergi la cine de Crăciun, Paște, vacanțe, biserică, biblioteci, spectacole și vezi același spectacol: toată lumea filmează, toată lumea pozează, toată lumea postează, toată lumea e pe net, pe smartphone. Drumul, locul, show-ul, nu mai contează.

Se pierde esența spectacolului, dispare farmecul prezenței fizice în spațiul respectiv, dialogul spontan și bucuria reală. Totul se rezumă la spațiul virtual. Mergem în vacanță, facem poze non stop și apoi ne întoarcem acasă să admirăm pozele și să vedem și noi pe unde am fost. Nu am reținut nici măcar un detaliu aparte din mesajul transmis de un loc frumos, din construcția lui fizică. De ce? Pentru că nu apare în fotografie sau în filmare.

Ieri, 90 de minute, cât un meci de fotbal, lumea a fost deconectată virtual. Panica a fost mare. Unii au crezut că au rămas fără cont, alții că au fost prădați, alții s-au simțit amputați că nu pot fi acolo, pe net, în metaversul fictiv al lui Zuckerberg. Trăiau clipe ciudate, nesigure, se simțeau vulnerabili. Psihologii ar putea explica asta prin dependență și cam atât. Problema este că oamenii nu se mai îndreaptă spre oameni.

Dincolo de ciudățenii actuale, principiile politically correct, de gen, de drepturi egale, oamenii nu mai caută oameni face to face, și când sunt împreună oamenii sunt pe net. În case, familiile, îndrăgostiții, iubiții sau iubitele, caucazieni sau de culoare, educați sau cu școală puțină, toată lumea își transmite opțiunile, principiile sau valorile prin spațiul online.

Viitorul nu sună bine așa cum promitea, ce ironie! chiar o companie cunoscută de telefonie mobilă. Viitorul înseamnă oameni singuri și nesiguri, conectați virtual si dependenți de ireal, de senzații închipuite și de vacanțe inutile. Toate resursele principale ale unui individ (timp, instruire, comunicare) se îndreaptă spre acest domeniu. Vrem să fim acolo și să fim buni, dar ce facem cu valorile principale ale omului, tradiționale ca socializarea, educarea, iubirea, ca să enumerăm câteva.

Ne ducem spre neant, adică spre dincolo, adică spre meta.

Cum spuneam, secolul XXI nu va fi afectat de dilema că ori va fi religios, ori nu, precum secolul XX. Noul secol se va zbate între a mai fi real sau să devina virtual. Nu întâmplător cu  spațiul virtual mai rivalizează doar fotbalul și televiziunea, minunile timpului trecut. Televiziunea a precedat spațiul virtul și încă mai are influență, iar fotbalul a fost ultimul mare fenomen social care a marcat lumea secolului XX. Problemele sunt că acum tot ce este pe tv găsești și în spațiul online mult mai repede, iar fotbalul se joacă pe smathphone deja în loc de iarbă verde, teren sintetic, beton sau pur și simplu pe asfaltul străzilor.

Complicată lume. Bucuria resimțită la reconecare ieri pe Facebook a atins limite de satisfacție pe care oamenii le ating când au succes. Bine, au fost și glume mistice de genul "Adevărat m-am conectat" a lui Lucian Mândruță. Totuși... uneori ai alte așteptări.

Iar Dumnezeu, cu siguranță, nu are nevoie de Facebook să se conecteze cu noi. Suntem toți, deja, numărați în rețeaua lui.

Dar de noi depinde dacă din totalitatea înțelesurilor meta noi alegem varianta de polimer de tip plastic, dăunătoare, nocivă sau varianta firească de ADN, opțiunea mai naturală pentru oameni și care ne poate salva de la lumea închipuită a lui Zuckerberg. Până la urmă dacă vrem să ajungem ‘dincolo’ mai există opțiunea religiei.