Un tânăr ce se dădea drept femeie pe rețele de socializare a înșelat nouă bărbați
De Expert News - 21-06-2024
Un tânăr de 29 de ani a fost reținut de polițiști pentru că acesta se dădea drept femeie pe rețelele de socializare pentru a solicita bani. El a reușit să înșele astfel nouă persoane.
Potrivit Poliției Capitalei, polițiști din cadrul Secției 2 Poliție au făcut o percheziție domiciliară în județul Constanța, într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de înșelăciune în formă continuată.
În fapt, în 15 noiembrie 2023, polițiști au fost sesizați, prin plângere, de către un bărbat de 48 de ani, cu privire la faptul că, în perioada 2019 - septembrie 2023, persoane necunoscute, prin intermediul unor rețele de socializare online, l-ar fi indus în eroare. Folosindu-se de o identitate feminină falsă, i-ar fi câștigat încrederea și pe fondul unor presupuse relații, i-ar fi solicitat mai multe sume de bani, provocându-i un prejudiciu în valoare totală de peste 100.000 de lei.
În urma cercetărilor, a fost identificat un bărbat de 29 de ani, bănuit de comiterea faptei. Totodată, în urma probatoriului administrat în cauză a reieșit faptul că, în perioada ianuarie 2019 - noiembrie 2023, bănuitul, folosind același mod infracțional de operare, ar fi determinat alte opt persoane, cu vârste cuprinse între 29 și 48 de ani, să remită diverse sume de bani.
Din cercetări, s-a stabilit faptul că prejudiciul total creat este de aproximativ 42.000 de euro. Tânărul a fost reținut pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat în fața magistraților cu propunere legală.
Nu pierdeți:
Românii cheltuie aproape tot ce câștigă. O gospodărie din România a avut venituri medii de 8.255 lei pe lună în al treilea trimestru din 2024. Comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, veniturile au crescut cu 13,1%, în timp ce cheltuielile au avut o creștere mai mică, de 9%.
Aproximativ 15.000 de militari români și aliați vor participa, în prima jumătate a anului, la evenimentele multinaționale de instrucție planificate să se desfășoare în poligoane și facilități militare din România.
Coaliţia de guvernare a stabilit data alegerilor prezidenţiale: primul tur de scrutin va fi pe 4 mai, iar turul doi va avea loc pe 18 mai. De asemenea, pe 4 mai, odată cu primul tur de scrutin, se vor organiza şi alegeri parţiale în 13 comune, Primăria Zalău, Primăria Buşteni şi Consiliul Judeţean Bihor.
Polițiștii Poliției Orașului Berbești, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Horezu, au reținut, pentru 24 de ore, șase persoane, cercetate pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.