Tâlhărie calificată, în județul Arad
De Expert News - 22-12-2024
Două persoane cu cagule pe față au făcut un jaf într-o localitate din județul Arad. Potrivit IPJ Arad, la data de 21 decembrie, în jurul orei 3:30, polițiștii orașului Lipova au fost sesizați despre faptul că, în aceeași noapte, în jurul orei 1:10, două persoane, având cagule pe față, ar fi intrat într-un imobil din localitatea Milova, unde ar fi amenințat și ulterior imobilizat un bărbat, solicitându-i să le comunice unde păstrează banii.
După ce victima a indicat locul unde păstrează banii, persoanele mascate au sustras 10.800 de lei, părăsind locuința. În urma investigațiilor efectuate, la aproximativ o oră după sesizare, au fost identificați doi bărbați, de 29 și 33 de ani, și o femeie de 33 de ani, toți din Milova, bănuiți de săvârșirea faptei. Aceștia au fost duși la audieri.
Banii au fost găsiți, fiind ridicate, în vederea continuării cercetărilor, și alte probe.
Cei doi bărbați au fost reținuți pentru 24 de ore, urmând a fi prezentați magistraților Judecătoriei Lipova, cu propunerea luării de măsuri preventive.
În cauză, se continuă cercetările, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie calificată.
Nu pierdeți:
18 tone de trufe recoltate ilegal aduc amenzi pe măsură! Garda Națională de Mediu a desfășurat o acțiune în parteneriat cu polițiștii din Hunedoara. Două societăți comerciale au fost sancționate deoarece nu au avut autorizație pentru activitățile desfășurate.
În urma discuțiilor cu administratorul judiciar al Șantierului Naval Mangalia și cu reprezentanții acționariatului, au fost identificate resursele necesare pentru plata salariilor pentru toți cei 1400 de angajații, până la data de 28 februarie 2025, a precizat ministrul Economiei.
Pentru a oferi experiențe complete care contribuie la dezvoltarea holistică, echipa clubului sportiv Caiac SMile a combinat provocări unice de natură fizică, mentală și socială. Prin noul sport pe gheată introdus, mai au o unealtă pentru creșterea încrederii de sine și a rezilienței a persoanelor cu diferite forme de dizabilități.
Decizia Executivului finalizează procesul de transpunere a Directivei (UE) 2022/2041, care urmărește asigurarea unui salariu minim adecvat pentru toți lucrătorii.