Suporterii, îndemnați să se îmbrace în galben la meciul România-Lituania
De Expert News - 08-09-2024
Suporterii care vor asista pe stadionul Steaua la partida România-Lituania, programată luni, sunt îndemnați să se îmbrace în galben. „Hai în galben să susținem echipa și să recreăm împreună atmosfera de la Euro 2024”, transmite FRF.
Naționala României va disputa luni de la ora 21.45 pe stadionul Steaua din București meciul împotriva Lituaniei în Liga Națiunilor. Vineri, tricolorii s-au impus la Priștina cu 3-0 în fața selecționatei din Kosovo.
Acesta va fi primul meci pe teren propriu al României după participarea la turneul final. FRF transmite că „ne pregătim pentru o atmosferă așa cum am avut în Germania, în această vară”.
„Suporterii sunt invitați să vină îmbrăcați în galben pentru a susține echipa națională într-un stadion plin. Zidul Galben și Generația de Suflet vor cânta împreună imnul național, arătând încă o dată unitatea care a impresionat pe toată lumea la Campionatul European”, anunță federația.
Suporterii care vor merge la meci vor avea ocazia să se distreze în Arena Fanilor, amplasată în afara stadionului. Aceasta se va deschide cu 3 ore înainte de fluierul de start și va include jocuri, concursuri și multe surprize pentru toți suporterii.
Sursa foto
Facebook/Echipa națională de fotbal a României
Nu pierdeți:
Pompierii români dislocați în Republica Franceză, în cadrul pre-poziționării desfășurate prin Mecanismul de Protecție Civilă al Uniunii Europene, continuă misiunile de sprijinire a autorităților franceze în gestionarea incendiilor de vegetație și fond forestier.
Drumul Județean 100 Brănești, una dintre cele mai importante artere rutiere din estul județului Ilfov, este în plin proces de modernizare prin Programul Regional 2021–2027. Proiectul vizează îmbunătățirea infrastructurii rutiere și a siguranței traficului pe un tronson de 7,5 kilometri.
Industria națională de apărare trebuie să producă valoare adăugată, să fie competitivă și sustenabilă din punct de vedere economic. O spune directorul general al Romarm, Răzvan Pîrcălăbescu, prezent la Ankara, în marja summitului NATO, la forumul „From Fragmented Procurement to a Regional Production Hub”, organizat de The Aspen Institute.
Lucrările de infrastructură continuă în județul Ilfov. Drumurile sunt modernizate, pentru un confort sporit al locuitorilor dar și al celor aflați în tranzit.