Sprijin pentru copiii care au nevoie de recuperare personalizată

De Expert News - 10-07-2025

Copiii care suferă de afecțiuni precum tetrapareză spastică, distrofii musculare, tumori craniene sau alte boli severe beneficiază în cadrul Centrului Steluțelor de fiziokinetoterapie, consiliere psihologică, logopedie, terapie prin artă, terapie prin realitate virtuală, grupuri de suport și alte terapii inovatoare.

Acest lucru este posibil datorită unui parteneriat între Asociația M.A.M.E. cu CEC Bank. Astfel, cei mici, diagnosticați cu afecțiuni grave din România, au acces gratuit la terapii esențiale pentru recuperare psiho-medicală, dar și susținere educațională și socială.

150 de copii bolnavi sunt sprijiniți, reducându-se riscul de complicații pe termen lung.

„Este esențial ca acești copii să nu fie nevoiți să aștepte luni întregi pentru o ședință de terapie sau să renunțe din cauza lipsei resurselor. Prin acest parteneriat, putem susține fiecare copil pe termen lung, pas cu pas, în lupta sa pentru o viață cât mai apropiată de normalitate.” a declarat Maria Culescu, președinte fondator al Asociației M.A.M.E.

De asemenea, 120 de părinți vor beneficia de ajutoare materiale, cum ar fi medicamente, alimente sau produse de igienă, care îi vor ajuta să facă față greutăților de zi cu zi. În plus, părinții vor putea participa la workshopuri informative, unde vor primi sfaturi practice și informații esențiale despre cum să își îngrijească mai bine copilul și cum să gestioneze mai ușor provocările apărute în lupta cu boala.

Sursa foto

Asociația M.A.M.E.

Nu pierdeți:

De Expert News - 10-07-2026

Pompierii români dislocați în Republica Franceză, în cadrul pre-poziționării desfășurate prin Mecanismul de Protecție Civilă al Uniunii Europene, continuă misiunile de sprijinire a autorităților franceze în gestionarea incendiilor de vegetație și fond forestier.

ACTUALITATESocietate

De Expert News - 10-07-2026

Drumul Județean 100 Brănești, una dintre cele mai importante artere rutiere din estul județului Ilfov, este în plin proces de modernizare prin Programul Regional 2021–2027. Proiectul vizează îmbunătățirea infrastructurii rutiere și a siguranței traficului pe un tronson de 7,5 kilometri.

ACTUALITATEInfrastructură

De Expert News - 08-07-2026

Industria națională de apărare trebuie să producă valoare adăugată, să fie competitivă și sustenabilă din punct de vedere economic. O spune directorul general al Romarm, Răzvan Pîrcălăbescu, prezent la Ankara, în marja summitului NATO, la forumul „From Fragmented Procurement to a Regional Production Hub”, organizat de The Aspen Institute.

ACTUALITATESocietate

De Expert News - 07-07-2026

Lucrările de infrastructură continuă în județul Ilfov. Drumurile sunt modernizate, pentru un confort sporit al locuitorilor dar și al celor aflați în tranzit.

ACTUALITATEInfrastructură