Reținuți pentru furt calificat

De Expert News - 07-01-2025

Polițiștii Poliției Orașului Berbești, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Horezu, au reținut, pentru 24 de ore, șase persoane, cercetate pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.

Potrivit Poliției Române, din probatoriul administrat a reieșit că, la data de 4 ianuarie 2025, mai multe persoane ar fi sustras din locuința unui bărbat, de 55 de ani, din localitatea Alunu, județul Vâlcea, 12.000 de euro.

Polițiștii au stabilit identitatea persoanelor bănuite de comiterea faptei, respectiv două tinere, de 19 ani, din comuna Baia de Fier și comuna Alunu, precum și patru tineri, cu vârste cuprinse între 16 și 23 de ani, din județul Gorj și comuna Baia de Fier.

Astfel, cele șase persoane au fost reținute și introduse în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea. 

Prejudiciul cauzat, estimat la 12.000 de euro, a fost recuperat în proporție de aproximativ 80%.

Cercetările sunt continuate pentru documentarea întregii activități infracționale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, în cadrul unui dosar penal.

Nu pierdeți:

De Expert News - 07-02-2025

În urma discuțiilor cu administratorul judiciar al Șantierului Naval Mangalia și cu reprezentanții acționariatului, au fost identificate resursele necesare pentru plata salariilor pentru toți cei 1400 de angajații, până la data de 28 februarie 2025, a precizat ministrul Economiei. 

ACTUALITATEECONOMIEPreviziuni

De Expert News - 07-02-2025

Pentru a oferi experiențe complete care contribuie la dezvoltarea holistică, echipa clubului sportiv Caiac SMile a combinat provocări unice de natură fizică, mentală și socială. Prin noul sport pe gheată introdus, mai au o unealtă pentru  creșterea încrederii de sine și a rezilienței a persoanelor cu diferite forme de dizabilități.

ACTUALITATESocietateEducațieSport

De Expert News - 06-02-2025

Decizia Executivului finalizează procesul de transpunere a Directivei (UE) 2022/2041, care urmărește asigurarea unui salariu minim adecvat pentru toți lucrătorii.

ACTUALITATEECONOMIEPreviziuni

De Expert News - 20-01-2025

Polițiștii avertizează asupra unei medote de înșelăciune, în care autorii se dau drept angajați ai unei bănci și ai Poliției și le cer victimelor să transfere bani într-un cont “sigur”.

ACTUALITATESocietate