Programul “Rabla pentru sobe”, primele semne de întrebare

De Expert News - 18-01-2024

Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a anunțat lansarea programului “Rabla pentru sobe”, potrivit căruia peste 50.000 de români vor primi cel mult 10.000 de lei pentru a-și înlocui sobele ineficiente, cu unele performante, cu randament înalt.

“Pentru prima oară lansăm în consultare publică un program de finanțare care își propune să înlocuiască sobele vechi, cu randament ineficient, cu unele noi, pentru există tehnologii care pot crește randamentul la peste 80%. Ne dorim ca acest program să reducă cheltuielile românilor cu încălzirea, la fel cum ne dorim să avem și un aer mai curat”, spune Mircea Fechet.

Potrivit acestuia, din cele 7,5 milioane de gospodării din România, din datele statistice, 3,5 milioane se încălzesc cu lemn de foc. O particularitate a României este că avem astfel de sobe pe lemn chiar şi în Capitală.

Fechet precizează că bugetul este de 500 de milioane de lei, care acoperă costurile pentru aproximativ 50.000 de sobe, repectiv 50 de sobe per comună. Proiectul prevede că se finanțează 70% din costurile unei astfel de sobe, dar nu mai mult de 10.0000 de lei, inclusiv TVA.

“Primăriile se înscriu prin AFM în program. După publicarea listei cu primăriile acceptate în program, persoanele fizice care doresc să înlșocuiască soba veche sau să cumpere o sobă modernă se pot înscrie direct în platforma informatică pusă la dispoziție de AFM, în limita bugetului alocat fiecărei primării în parte. Cei înscriși vor primi un voucher cu care vor putea cumpăra noua sobă”, arată proiectul.

Dumitru Chisăliță, președintele Asociației Energia Inteligentă, consideră “Rabla pentru sobe” un program inadecvat pentru consumatorii vulnerabili. Acesta transmite într-un comunicat că este un nou program prin care se va pune “căruța înaintea cailor”, un program neadecvat, greu aplicabil și care are un vădit scop de a promova vânzarea de sobe, nu de a ajuta consumatorii vulnerabili. 

Potrivit acestuia, orice investiție de reabilitare a unei clădiri începe cu realizarea măsurilor de reducere a pierderilor energetice și doar ulterior cu achiziția acelor sobe care vor fi dimensionate în funcție de necesarul de căldură după eliminarea pierderilor.

Și analistul financiar Adrian Negrescu are mai multe semne de întrebare în privința acestui proiect. “În primul rând trebuie să vedem dacă există banii necesari”, spune Adrian Negrescu pentru Expert News. O altă problemă, mai arată el, sunt veniturile reduse ale oamenilor din mediul rural. “Nu știu în ce măsură românii au în acest moment bani să își înlocuiască sobele vechi, mai ales cele pe lemne. Cine a avut bani până acum și-a înlocuit soba pe lemne cu ceva mai performant. Oare au făcut un studiu care să le arate într-adevăr că e o necesitate acest program în momentul de față sau este doar o măsură cu caracter electoral? În ce măsură persoanele vulnerabile, persoanele sărace pot asigura cofinanțarea acestor programe? Să îi ceri omului 30% s-ar putea să fie foarte mult în condițiile în care are o pensie de 1000 de lei.”

Ambii analiști amintesc că programul “Rabla pentru sobe” se va desfăşura într-un spaţiu digital, online, pe o platformă informatică dedicată, un lucru mai dificil pentru oamenii în vârstă din mediul rural.

Nu pierdeți:

De Expert News - 18-03-2025

Perchezițiile s-au desfășurat în județele Vâlcea, Sibiu şi Gorj. Cercetările făcute au stabilit că, în cursul anului 2024, mai mulți cetățeni români și srilankezi au iniţiat un grup infracţional organizat de tip piramidal, având ca scop obținerea de beneficii materiale substanțiale din traficul de migranţi.

ACTUALITATESocietate

De Expert News - 12-03-2025

Muniția neexplodată este foarte periculoasă și de aceea oamenii trebuie să știe ce să facă atunci când găsesc obiecte metalice ce seamănă cu proiectile, grenade, bombe, cartușe sau altele asemănătoare.

ACTUALITATESocietate

De Expert News - 12-03-2025

Mai sunt doar câteva zile până la finalizarea înscrierilor pentru cursa prezidențială. După eliminarea lui Călin Georgescu prin decizia defintivă a CCR, apele par să se mai limpezească.

ACTUALITATEPOLITICĂLa zi

De Expert News - 12-03-2025

Rețelele sociale și algoritmii modelează intens viața democratică, acțiunea colectivă și dezbaterea publică, iar VIRAL-D va explora complexitatea acestor fenomene, analizând modul în care vulnerabilitățile psihologice și sociale ale indivizilor sunt exploatate în mediul online și reliefând consecințele reale asupra democrației.

ACTUALITATESocietateEducație