Peisajul Luminii din Madrid, în curând la Timișoara
De Expert News - 04-12-2023
Cea de-a doua ediție a Expoziției Luminii ajunge în România. Este vorba de o acțiune culturală transfrontalieră, prezentă în agenda culturală a Președinției Spaniole al Consiliului Uniunii Europene. Patrimoniul Mondial al capitalei spaniole a avut un succes remarcabil la Westin Palace din Madrid, în vara anului 2022. În cadrul primei ediții, evenimentul a fost remarcat de mai mult de 12.000 de vizitatori.
Expoziția din acest an este compusă din 17 lucrări în format mare ale fotografului madrilen, Antonello Dellanotte și este găzduită de Timișoara. Expoziția, al cărei curator este Micaela Ossola, șefa secției culturale a Ambasadei Spaniei în România, va fi instalată în perioada 7-21 decembrie la Bastionul Maria Theresia, fostă fortificație militară transformată în centru cultural, declarată Monument Istoric Național.
Curatorul și artistul au făcut o selecție de fotografii, care constituie o splendidă călătorie vizuală, ce ne permite să contemplăm Peisajul Luminii într-un mod unic, relaxat și emoționant: începând cu Fântâna Cibele până la Gara Atocha, trecând pe lângă Fântâna lui Neptun, Muzeul Prado, Mânăstirea San Jerónimo și Grădina Botanică Regală; progresând în paralel cu o altă secțiune extinsă de fotografii realizate în Parcul Retiro. Antonello Dellanote este cronicarul de referință al Parcului Retiro, iar fotografiile sale au primit numeroase premii.
Sursa foto
Noche en palacio©2022 Antonello Dellanotte
Nu pierdeți:
Polițiștii de frontieră din Giurgiu au descoperit în semiremorca unui camion peste 29.000 de odorizante de haine contrafăcute. Un cetățean turc în vârstă de 45 de ani, voia să intre în țară, la volanul unui camion care, conform documentelor prezentate, transporta diverse bunuri.
Orice tânăr aflat la început de drum, la început de carieră, își dorește o locuință proprie. Dezideratul este valabil și pentru cei care își formează o familie sau doresc să aibă copii, nu departe de locul în care s-au născut. La Slobozia, în județul Ialomița, este posibil, având în vedere că mai multe loturi pentru tineri au fost repartizate de primărie.
Că este vorba de un proiect de robotică, de o afacere marcată Made in Romania sau de un start up tehnologic, proiectele de succes merită premiate. S-a întâmplat și de această dată, de Ziua Antreprenorului, eveniment de recunoaștere a continuității antreprenoriatului românesc și prilej pentru promovarea şi dezvoltarea activităţilor economice.
În cele mai tranzitate stații de metrou din Capitală au fost instalate defibrilatoare automate, în cadrul unui proiect care are ca scop facilitarea accesului populației să acorde primul ajutor în cazul unui stop cardiac.