Opt persoane, cercetate pentru exploatare sexuală. Două victime erau minore

De Expert News - 10-07-2024

Polițiștii și procurorii DIICOT au făcut trei percheziții domiciliare în Capitală. Un grup infracțional din care făceau parte opt persoane, majoritatea rude, este acuzat că a exploatat sexual mai multe victime, printre care și două fete de 13 și 14 ani.

Cauza penală vizează săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, trafic de minori, trafic de persoane, act sexual cu un minor și viol săvârșit asupra unui minor.

Potrivit cercetărilor, în perioada 2019 – iulie 2024, opt persoane cercetate (majoritatea aflate în relații de rudenie) ar fi constituit, în municipiul București, un grup infracțional, în scopul obținerii de beneficii materiale din exploatarea sexuală a mai multor persoane vătămate, printre care și două minore de 13 și 14 ani, în România și în Marea Britanie.

„Sub coordonarea liderului grupului infracțional organizat, membrii ar fi recrutat mai multe persoane vulnerabile, pe care le-ar fi controlat, supravegheat și însoțit în locurile alese pentru practicarea prostituției (situate pe teritoriile ambelor state). De asemenea, ar fi racolat clienți prin intermediul unor anunțuri publicate pe site-urile de profil, stabilind totodată tarifele serviciilor oferite și modalitatea de plată. Sumele de bani rezultate din activitatea infracțională ar fi fost colectate de liderul grupului infracțional și ulterior împărțite cu celelalte persoane bănuite”, transmite IGPR.

Liderul grupului infracțional ar fi recrutat o victimă de 13 ani prin inducere în eroare și profitând de starea ei de vulnerabilitate, pe care ar fi transportat-o și cazat-o la diferite adrese din București și ulterior în Marea Britanie, determinând-o să practice prostituția. Bărbatul în cauză și-ar fi însușit integral sumele de bani obținute de către persoana vătămată minoră. 

De asemenea, acesta ar fi sprijinit un alt membru al grupului să exploateze sexual o altă victimă de 14 ani și ar fi întreținut, în mod repetat, relații sexuale cu persoanele vătămate minore.

Sursa foto

DIICOT

Nu pierdeți:

De Expert News - 09-09-2024

Omul își poate croi singur destinul, prin intermediul rațiunii. Și ce mai bun început pentru dobândirea cunoașterii de sine și a altora, pentru înțelegerea de simboluri și concepte, decât pătrunderea în Facultatea de Filosofie. 

ACTUALITATEEducație

De Expert News - 09-09-2024

Produse susceptibile de a fi contrafăcute sau care pun în pericol sănătatea consumatorilor, într-un complex comercial din Capitală. Comisarii ANPC au aplicat amenzi de peste un milion de lei și au oprit mii de produse de la vânzare. 

ACTUALITATESocietate

De Expert News - 08-09-2024

Suporterii care vor asista pe stadionul Steaua la partida România-Lituania, programată luni, sunt îndemnați să se îmbrace în galben. „Hai în galben să susținem echipa și să recreăm împreună atmosfera de la Euro 2024”, transmite FRF.

ACTUALITATESport

De Expert News - 07-09-2024

Procurorii români  au dispus luarea măsurii preventive a controlului judiciar față de trei inculpați, pentru o perioadă de 60 de zile. Pe teritoriul Statelor Unite ale Americii au fost dispuse măsuri preventive față de membrii structurii infracționale organizate investigate de autoritățile judiciare americane.

ACTUALITATELumea noastră