„Împreună în Timp”, eveniment dedicat familiilor monoparentale

De Expert News - 21-05-2024

În România sunt peste 300.000 de familii monoparentale, iar părinții singuri resimt o presiune foarte mare de timp. Sunt stresați că nu sunt suficient de mult alături de copiii lor, dar, în același timp, au nevoie să fie integrați pe piața muncii cu normă întreagă pentru a face față cheltuielilor.

Astfel, principala provocare pentru aceștia este să poată asigura supravegherea copiilor în condiții accesibile sau să își adapteze programul obișnuit de muncă la programul celor mici. Acestea sunt câteva din concluziile studiului „Invizibilii”– parte din programul de incluziune financiară și socială adresat grupurilor vulnerabile analizate în cadrul cercetării realizate în 2022, în premieră, la comanda Provident Financial România.

Potrivit unui comunicat, Asociația POT SĂ AJUT, în parteneriat cu Asociația Provident pentru Educație și Provident Financial România, continuă acțiunile de implicare în comunitate începute în 2023, de data aceasta vizând familiile monoparentale din județele Galați și Brăila. „Împreună în Timp” este o inițiativă socio-culturală, parte din programul „Invizibilii”, dedicată atât copiilor, cât și părinților sau bunicilor acestora.

Evenimentul va fi o experiență interactivă cu totul aparte pentru public, invitat special fiind artistul Walter Ghicolescu, cadru didactic foarte îndrăgit de copii și, în egală măsură, de adulți, prezent de peste 20 de ani pe scena muzicii folk românești. În plus, asociația pregătește o serie de activități educative în aer liber și multe suprize pentru toți participanții.

„Evenimentele noastre intergeneraționale au luat naștere din conștientizarea nevoii de a crea un spațiu incluziv pentru familiile monoparentale, unde acestea să se simtă susținute și integrate în comunitate. Împreună în Timp înseamnă interacțiune, apropiere, conexiuni autentice, acces la educație și cultură pentru generații de azi și de mâine. Suntem foarte încântați de parteneriatul pe care îl avem în cadrul programului Invizibilii”, arată Gabriela Stoian, Președinte Asociația POT SĂ AJUT.

„Suntem conștienți că avem un rol important în comunitate. Și, în continuarea rolului nostru de a sprijini incluziunea financiară, am alăturat un nou scop, acela de a susține incluziunea socială. Programul ,,Invizibilii” este astfel mai mult decât o simplă constatare a faptului că milioane de români fac parte din grupuri vulnerabile, atât social, cât și economic. Este un demers prin care ne dorim să găsim soluții și să dăm o mână de ajutor’’, a declarat Ciprian Sandu, coordonatorul programelor de investiții în comunitate al Provident Financial România.

„Împreună în timp” va avea loc sâmbătă, 1 iunie, începând cu ora 12:00, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Galați. Accesul la eveniment este gratuit și permis exclusiv familiilor monoparentale. 

Nu pierdeți:

De Expert News - 18-08-2026

România, Bulgaria, Estonia, Letonia, Lituania, Polonia și Slovacia cer Comisiei Europene măsuri speciale pentru industria turismului din estul Uniunii Europene. Printre argumente se numără faptul că regiunile aflate în apropierea războiului din Ucraina continuă să suporte costuri economice pe care Occidentul nu le suportă.

ACTUALITATESocietate

De Expert News - 17-08-2026

Președintele CJ Ilfov, Hubert Thuma: ,,Vorbim despre o asociere între Consiliul Județean Ilfov și Consiliul Local Domnești în vederea modernizării sistemului rutier pe un număr de 10 străzi din localitatea Domnești.” 

ACTUALITATESocietateInfrastructurăAdministrație

De Expert News - 17-08-2026

Fundația World Vision România susține că introducerea unei selecții suplimentare, pe lângă Evaluarea Națională, riscă să accentueze diferențele deja majore dintre copiii care au acces la resurse educaționale și cei care nu au.

ACTUALITATESocietateEducație

De Expert News - 12-08-2026

Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor anunţă că a îndeplinit ţintele asumate prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă pentru împăduriri, reîmpăduriri, păduri urbane şi dezvoltarea capacităţilor de producere a materialului forestier de reproducere.

ACTUALITATESocietate