Freeland Festival, nou capitol de succes
De Expert News - 14-07-2024
Trei seri magice datorită unui eveniment polivalent, în județul Ialomița. În Pădurea Peri, Freeland Festival a însemnat bucuria regăsirii muzicii bune, dar și a altor activități culturale și artistice, variate.
Participanții au putut explora zonele de artă stradală și s-au bucurat de butaforia realizată prin instalații luminoase spectaculoase care i-au captivat pe vizitatori.
Cei mici și cei mari au mers și în spațiile dedicate gastronomiei în zona de food&drinks, pentru a savura bucate delicioase și specialități locale și internaționale. Participanții au mers la Festival cu ajutorul curselor de transport gratuit iar cei care au ales să vină cu autoturismele personale au beneficiat și ei de parcare gratuită.
Holograf, Zdob și Zdub, Trupa Bass, Irina Rimes, Paraziții, Vama, Delia Racu și Elena Gheorghe sunt doar câteva dintre numele care au transformat acest festival într-o amintire de neuitat.
O amintire deosebită și pentru voluntari, a explicat primarul municipiului Slobozia, Dragoș Soare. “Acest festival s-a născut din ideile tinerilor pe care i-am întrebat în 2021 ce își doresc și a reieșit ideea că își doresc un festival identitar, un festival prin care să se exprime. Este cel mai important eveniment din ultimii 30 de ani, în județul Ialomița. Acest eveniment a marcat și dorința tinerilor de a face voluntariat, de a se implica.”
Festivalul Freeland 2024 a fost organizat de Primăria Municipiului Slobozia, alături de Consiliul Local, prin Direcția Educație, Cultura și Tineret și Direcția de Administrare a Domeniului Public Slobozia.
Nu pierdeți:
Polițiștii de frontieră din Giurgiu au descoperit în semiremorca unui camion peste 29.000 de odorizante de haine contrafăcute. Un cetățean turc în vârstă de 45 de ani, voia să intre în țară, la volanul unui camion care, conform documentelor prezentate, transporta diverse bunuri.
Orice tânăr aflat la început de drum, la început de carieră, își dorește o locuință proprie. Dezideratul este valabil și pentru cei care își formează o familie sau doresc să aibă copii, nu departe de locul în care s-au născut. La Slobozia, în județul Ialomița, este posibil, având în vedere că mai multe loturi pentru tineri au fost repartizate de primărie.
Că este vorba de un proiect de robotică, de o afacere marcată Made in Romania sau de un start up tehnologic, proiectele de succes merită premiate. S-a întâmplat și de această dată, de Ziua Antreprenorului, eveniment de recunoaștere a continuității antreprenoriatului românesc și prilej pentru promovarea şi dezvoltarea activităţilor economice.
În cele mai tranzitate stații de metrou din Capitală au fost instalate defibrilatoare automate, în cadrul unui proiect care are ca scop facilitarea accesului populației să acorde primul ajutor în cazul unui stop cardiac.