Dragoș Soare: Nu vreau ca proiectele să se blocheze

De Expert News - 17-08-2024

Proiectele din Slobozia trebuie să continue. O spune primarul municipiului, Dragoș Soare, care, deși nu a primit un nou mandat, se va implica în bunul mers al lucrurilor. Într-un interviu acordat Ziarului Știrea, edilul Dragoș Soare a vorbit despre numeroasele proiecte dezvoltate în Slobozia în ultimii ani.

„Suntem singurul municipiu reședință de județ din țară care a accesat un proiect prin Agenția Fondului de Mediu pentru a înființa un parc fotovoltaic, pentru a reduce cheltuiala cu energia electrică. Tot ce înseamnă energie folosită la iluminatul public, la școli, grădinițe și alte instituții publice, această energie va fi obținută din energie solară. Discutăm de un parc fotovoltaic de 3 hectare și jumătate care asigură independența energetică pentru ce înseamnă iluminat public. Discutăm de zeci de milioane de lei pe care le vom economisi prin această investiție. Acești bani se pot duce în cu totul alte direcții de modernizare, de dezvoltare”, a explicat Dragoș Soare.

„Am făcut lucruri concrete și am făcut proiecte de la zero, de la concept la finalizare. Vă dau un exemplu, toate lămpile din Slobozia, iluminatul stradal, avem lămpi pe led. A scăzut cu peste 50% consumul. Sunt lucruri care nu erau începute” a mai punctat el.

ANL-urile sau o nouă creșă sunt alte proiecte importante în mandatul lui Dragoș Soare. „Vedem ANL-uri care se construiesc, în zona de nord, avem un complex nou de ANL-uri, avem creșă care se construiește, știm că avem o presiune foarte mare pe ce înseamnă nevoia de a oferi serviciu de creșă. În Slobozia avem doar o creșă și acum mărim capacitatea cu încă 70 de locuri, avem grădiniță nouă construită, avem modernizate foarte multe locuri din Slobozia.

De asemenea, tinerii din Ialomița vor putea studia într-un campus ce poate rivaliza cu instituțiile similare din importante orașe europene.
„Avem și lucruri pe care le-am semnat și urmează a fi implementate. Și aici discutăm despre acel campus școlar în valoare de aproape 20 de milioane de euro. Sunt peste 70 de proiecte pe care noi le lăsăm. Dacă la începutul mandatului vorbeam de 10, 11 proiecte, acum discutăm de 70 de proiecte pe care noi le lăsăm, într-un interval de timp relativ scurt, trei ani și jumătate”.

Dragoș Soare este conștient de importanța tranziției. „Am avut o întâlnire cu viitorul primar căruia i-am spus ‘dacă îți dorești să preiei și să înțelegi încă din timpul mandatului meu cum merg lucrurile pentru că viteza cu care trebuie să vă mișcați va fi foarte mare, eu îți ofer această posibilitate pentru că eu trăiesc în Slobozia, nu vreau ca orașul acesta să se blocheze, nu vreau ca proiectele să se blocheze și îți voi oferi tot concursul meu ca lucrurile să meargă într-o cheie pozitivă’”, a mai precizat edilul.

Cât despre următoarele alegeri, cele parlamentare, discuțiile continuă în interiorul PNL. „Pentru Parlamentul României suntem deja în procedură statutară pentru a valida listele de candidați. Probabil vom avea tot un deputat [în jud. Ialomița, n.r.]. Avem și șansa să scoatem un senator și un deputat dar prima șansă este să scoatem un deputat și să avem reprezentare cum am avut și până acum în Parlamentul României”, a declarat Dragoș Soare.

Nu pierdeți:

De Expert News - 08-02-2025

18 tone de trufe recoltate ilegal aduc amenzi pe măsură! Garda Națională de Mediu a desfășurat o acțiune în parteneriat cu polițiștii din Hunedoara. Două societăți comerciale au fost sancționate deoarece nu au avut autorizație pentru activitățile desfășurate.

ACTUALITATESocietate

De Expert News - 07-02-2025

În urma discuțiilor cu administratorul judiciar al Șantierului Naval Mangalia și cu reprezentanții acționariatului, au fost identificate resursele necesare pentru plata salariilor pentru toți cei 1400 de angajații, până la data de 28 februarie 2025, a precizat ministrul Economiei. 

ACTUALITATEECONOMIEPreviziuni

De Expert News - 07-02-2025

Pentru a oferi experiențe complete care contribuie la dezvoltarea holistică, echipa clubului sportiv Caiac SMile a combinat provocări unice de natură fizică, mentală și socială. Prin noul sport pe gheată introdus, mai au o unealtă pentru  creșterea încrederii de sine și a rezilienței a persoanelor cu diferite forme de dizabilități.

ACTUALITATESocietateEducațieSport

De Expert News - 06-02-2025

Decizia Executivului finalizează procesul de transpunere a Directivei (UE) 2022/2041, care urmărește asigurarea unui salariu minim adecvat pentru toți lucrătorii.

ACTUALITATEECONOMIEPreviziuni