Ana Maria Bărbosu câștigă la TAS medalia olimpică de bronz
De Expert News - 10-08-2024
În urma memoriilor făcute la Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) de Federația Română de Gimnastică (FRG) și de Comitetul Olimpic și Sportiv Român (COSR), Tribunalul de Arbitraj al Sportului a decis ca medalia de bronz să revină Anei Maria Bărbosu. În schimb, cererea Sabrinei Voinea a fost respinsă.
Potrivit Comitetului Olimpic și Sportiv Român, în speța FRG, Voinea vs. Federația Internațională de Gimnastică, „cererea înregistrată de FRG și Sabrina Maneca Voinea este respinsă”.
Ca urmare a acestei decizii, Ana Maria Bărbosu obține medalia de bronz în timp ce Sabrina Maneca Voinea încheie competiția pe locul 4.
Deciziile TAS comunicate în speța FRG, Bărbosu , vs. Federația Internațională de Gimnastică sunt următoarele:
1. Cererea înregistrată de către Ana Maria Bărbosu este parțial admisă.
2. Contestația formulată de către Jordan Chiles a fost depusă peste termenul de 1 minut prevăzut de art. 8.5 din Regulamentul Tehnic FIG și este determinată ca fiind fără efect.
3. Scorul inițial de 13.666 acordat atletei Jordan Chiles în finală este reinstituit.
4. Federația Internațională de Gimnastică va determina clasamentul finalei și va acorda medaliile în concordanță cu decizia de mai sus.
Ca urmare a acestei decizii, TAS decide că Ana Maria Bărbosu va obține medalia de bronz, în timp ce Sabrina Maneca Voinea încheie competiția pe locul 4. Jordan Chiles este acum pe locul 5. Comitetul Olimpic și Sportiv Român așteaptă punerea în aplicare a deciziilor TAS de către Federație Internațională de Gimnastică.
COSR anunță că este alături de ambele gimnaste ale României și respectă deciziile TAS și că își rezervă dreptul de a considera și contestația sportivei Sabrina Voinea întemeiată având în vedere circumstanțele finalei olimpice de la sol.
Sursa foto
COSR
Nu pierdeți:
Pompierii români dislocați în Republica Franceză, în cadrul pre-poziționării desfășurate prin Mecanismul de Protecție Civilă al Uniunii Europene, continuă misiunile de sprijinire a autorităților franceze în gestionarea incendiilor de vegetație și fond forestier.
Drumul Județean 100 Brănești, una dintre cele mai importante artere rutiere din estul județului Ilfov, este în plin proces de modernizare prin Programul Regional 2021–2027. Proiectul vizează îmbunătățirea infrastructurii rutiere și a siguranței traficului pe un tronson de 7,5 kilometri.
Industria națională de apărare trebuie să producă valoare adăugată, să fie competitivă și sustenabilă din punct de vedere economic. O spune directorul general al Romarm, Răzvan Pîrcălăbescu, prezent la Ankara, în marja summitului NATO, la forumul „From Fragmented Procurement to a Regional Production Hub”, organizat de The Aspen Institute.
Lucrările de infrastructură continuă în județul Ilfov. Drumurile sunt modernizate, pentru un confort sporit al locuitorilor dar și al celor aflați în tranzit.