Actualitate
Cu sprijinul Ambasadei SUA, conductorii câinilor de serviciu ai Jandarmeriei s-au pregătit alături de experți americani, dobândind abilități avansate în detectarea substanțelor explozive și în coordonarea operațiunilor, a precizat Jandarmeria.
Victor Negrescu a transmis că rezoluția solicită Comisiei Europene sǎ accelereze mobilizarea fondurilor pentru ţările afectate şi punerea la dispoziţie a tuturor tipurilor de sprijin tehnic şi financiar.
Liga portugheză va planta 200 de copaci pentru fiecare gol marcat, ca răspuns după incendiile de vegetaţie, care au devastat ţara.
Inițiativa a apărut în timp ce pompierii portughezi continuă să lupte cu incendiile care au distrus zone din nordul ţării începând cu weekendul trecut.
Ministrul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, Ștefan-Radu Oprea, susține că va exista predictibilitate în domeniul construcțiilor. Oficialul guvernamental a participat la Târgul de Construcții, Imobiliare și Servicii organizat în Ploiești. Acesta a discutat problemele antreprenorilor din retail, construcții, imobiliare sau cercetare.
Deputații europeni sunt îngrijorați de creșterea intensității și frecvenței fenomenelor meteorologice extreme în UE și în lume, inclusiv inundații masive, valuri de căldură și incendii forestiere.
Pentru al treilea an consecutiv, la Slobozia este organizată o cursă de ciclism, care atrage foarte mulți amatori ai acestui sport. Este un eveniment îndrăgit de toți cei care au un stil de viață sănătos şi foarte popular printre copii şi adolescenți, care pot astfel să renunțe la dispozitive pentru câteva ore şi să facă mişcare în aer liber.
Competențele antreprenoriale dobândite în timp sau cursurile de formare sunt extrem de importante pentru a asigura dezvoltarea economică echitabilă în toate regiunile țării. În acest sens, programul Start-Up Nation este esențial. De aceea, Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului (MEAT) a organizat două sesiuni de consultare pentru definitivarea procedurii de implementare a ediției 2024 a acestui program capital pentru antreprenori.
Contractul de finanțare pentru Centura Ocolitoare a Sloboziei a fost semnat de primarul Dragoș Soare și ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administrației, Adrian Ioan Veştea.
Prima Bancă de Alimente deschisă de o autoritate publică din România a fost înființată oficial, în urma aprobării proiectului de către Consiliul Local Sector 6. Această instituție publică, cu personalitate juridică, va funcționa sub coordonarea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Sector 6.
Inundațiile devastatoare din județele Galați și Vaslui au dus la declararea stării de alertă. Prim-ministrul Marcel Ciolacu a anunțat că fiecare familie afectată va primi un ajutor de urgență din partea Guvernului de maxim 10.000 de lei.