2024 ar putea fi cel mai cald an din istorie

De Expert News - 20-03-2024

ONU spune că există o "probabilitate ridicată" ca 2024 să fie cel mai călduros an din istorie. Anul acesta are o probabilitate ridicată de a fi chiar mai cald decât 2023, care a fost la rândul său cel mai fierbinte an înregistrat vreodată, arată agenția meteo și climatică a Națiunilor Unite.

“Există o mare probabilitate ca anul 2024 să doboare recordul din 2023”, a declarat Omar Baddour, șeful de monitorizare a climei din cadrul Organizației Meteorologice Mondiale-OMM.

Valurile de căldură, inundațiile, seceta, incendiile și cicloanele tropicale s-au intensificat și au provocat probleme pe tot globul, tulburând viața de zi cu zi a milioane de oameni și provocând pierderi economice de multe miliarde de dolari.
Potrivit raportului OMM, anul trecut a fost cel mai cald an înregistrat vreodată, cu 1,45 grade peste nivelul din perioada preindustrială. În plus, a fost cea mai caldă perioadă de zece ani înregistrată vreodată.

De altfel, un val de căldură care afectează America Latină de la începutul anului a crescut temperatura resimţită la un nivel-record de 62,3°C la Rio de Janeiro, în Brazilia, în timp ce ploi ameninţau sudul ţării.

Precipitaţii de până la 500 de milimetri de apă pe metrul pătrat ar putea avea loc, potrivit MetSul, după ce în februarie statul Rio Grande do Sul se sufoca din cauza căldurii.

Experţii atribuie aceste fenomene extreme şi instabilitatea meteorologică modificărilor climatice şi fenomenului El Niño, care afectează conul de sud al Americii Latine, în plină vară, provocând incendii de pădure în Chile.

Clima s-a încălzit în prezent cu 1,2°C faţă de nivelul din 1850-1900, cauzând o creştere a episoadelor de secetă, inundaţii şi valuri de căldură.

Nu pierdeți:

De Expert News - 14-04-2025

Polițiștii și procurorii DIICOT au făcut mai multe percheziții în Țăndărei, județul Ialomița, la membrii unei grupări specializate în furturi și tâlhării comise în Spania.

ACTUALITATESocietate

De Expert News - 11-04-2024

Un tezaur dacic din argint a fost descoperit cu detectorul de metale pe teritoriul comunei Breaza, în judeţul Mureş. Obiectele au o greutate totală de aproximativ 550 de grame și vorbesc despre un personaj important al epocii dacice, arată Muzeul Județean Mureș. 

ACTUALITATESocietateCultură

De Expert News - 11-04-2025

“Un copac, o șansă la un viitor mai verde”. Sub acest motto, care arată o realitate necesară, Asociația “Butoiașul cu Zâmbete” a lansat un proiect de responsabilitate socială corporativă prin care pomii și copacii vor prinde rădăcini în curțile școlilor din România. 

ACTUALITATESocietateEducație

De Expert News - 08-04-2025

România are două centre de putere: unul generat în jurul președintelui și altul în jurul Guvernului, iar în situația în care se găsește România ar fi o eroare ca după alegeri cele două centre de putere să nu lucreze împreună. Afirmația vine de la președintele interimar, Ilie Bolojan, întrebat despre care ar fi profilul președintelui într-o conferință de presă.

ACTUALITATEPOLITICĂLa zi